Alegeri cu scandal la PNL Sector 4. Liberalii, la un pas să se ia la bătaie. „Nu am pomenit de când sunt eu în PNL o astfel de situație”

Alegeri cu scandal la PNL Sector 4. Liberalii, la un pas să se ia la bătaie. „Nu am pomenit de când sunt eu în PNL o astfel de situație
Publicat: 25/08/2016, 08:32
Actualizat: 30/08/2016, 15:47

Alegerile interne pentru desemnarea conducerii organizației PNL Sector 4 au fost amânate, marți, din lipsă de cvorum, după ce, din cei 864 de membri ai organizației PNL Sector 4 cu drept de vot, au fost prezenți doar 227, iar pentru a îndeplini condiția de cvorum era necesară o prezență de 420 de membri ai PNL Sector 4.

„Am văzut o tensiune ușor nefirească pentru ceea ce ar trebui să însemne familia și echipa PNL. Sigur, este posibil ca în entuziasmul organizării acestor adunări generale să nu fi fost o organizare perfectă și într-adevăr membri ai sectorului să nu fi fost din timp anunțați, membri vechi și cunoscuți să nu fi fost invitați să participe la această adunare generală. Dincolo de aceste lucruri pe care le vom regla mâine (miercuri-nr.) în ședința biroului pe București, fiecare dintre noi nu trebuie să uite că avem un adversar cu totul și cu totul diferit – PSD”, a declarat președintele PNL București, Cristian Bușoi.

Fostul copreședinte al Organizației PNL Sector 4, George-Andrei Creci, a declarat, pentru Gândul, că tensiunile au pornit de la faptul că mai mulți membri ai PNL au fost împiedicați să intre în sala unde se desfășura ședința: „S-au luat la harță și s-au îmbrâncit. Nu am pomenit de când sunt eu în PNL o astfel de situație care nu era deloc necesară”.

El a precizat că cei care făceau controlul la intrare erau membri de partid apropiați ai fostului președinte al organizației, Marius Rogin, care nu avea interesul ca alegerile să aibă loc. Creci a adăugat că la următoarea întâlnire a liberalilor de la Sectorul 4 nu va mai fi nevoie de cvorum.

Incidentul a avut loc în contextul în care, în cursa internă pentru președinția PNL Sector 4, s-au înscris președintele demisionar al organizației, Marius Rogin și secretarul PNL, Radu Carp. Surse din PNL au declarat, pentru Mediafax, că Marius Rogin ar fi boicotat alegerile:”Foarte mulți membri au reclamat că au fost sunați și li s-a spus că nu se mai țin alegerile. În plus, au fost aduși și oameni care au blocat accesul în sală”.

De altfel, situația a fost admisă și de Marius Rogin, care, contactat de Mediafax, a invocat o „eroare” de organizare a scrutinului: „Cred că dintr-o eroare foarte mulți membri ai partidului nu au fost convocați și nu au avut drept de vot, motiv pentru care la următoarele alegeri vor fi convocați si vor avea drept de vot”.

Acesta a mai susținut că a existat un comitet de organizare și desfășurare a alegerilor, care este responsabil. „Această comisie a avut și dreptul, poate meritul sau nemeritul să organizeze alegerile”, a mai spus liberalul.

Alegerile din organizația PNL sector 2 au fost, de asemenea, amânate din cauza tensiunilor, scrutinul urmând a fi reprogramat pentru 5-10 septembrie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...